Valeriu Râpeanu , „Noi şi cei dinaintea noastră”,Editura pentru Literatură,Bucureşti,1966,p.137 :

,,O dată cu Alecsandri dramaturgia românească a căpătat conştiinţa existenţei sale ca gen cu trăsături specifice şi autonome.O dată cu Alecsandri şi-a definit însăşi raţiunea existenţei sale : repertoriul naţional.Odată cu Alecsandri dramaturgia şi teatrul nostru şi-au statornicit menirea ,şi-au jalonat căile ce aveau să le urmeze.Odată cu Alecsandri, deci, dramaturgia şi teatrul românesc au câştigat ,în ansamblul culturii româneşti moderne ,pe atunci în epoca formaţiei şi constituirii ei ,un rol proeminent.La izvoarele teatrului românesc îl aflăm deci pe Alecsandri şi,oricare ar fi domeniul nostru de cercetare pe acest tărâm ,numele lui îl citim ca pe acele al marilor ctitori.''