Tudor Vianu,”Arta prozatorilor români”,Chişinău,Editura Hzperion,1991,p.73:

“Ceea ce doreşte deseori să pună în lumină V.Alecsandri este felul fantastic în care îi apar peisagiile şi aspectele generale ale naturii.Cuvintele “fantastic”,”fantasmă”etc. revin necontenit în scrisul său.Umbrele nopţii se zăresc ca “fantasme de altă lume”.În timpul călătoriei cu diligenţa “tropotul cailor şi sunetul zurgălăilor aveau ceva fantastic”.Autorul are impresia că se găseşte în “împărăţia fantasmelor”.În timpul apusului “natura-ntreagă se acoperea cu o haină fantastică”.Ziua răspândeşte deasupra peisagiului “un văl luminos şi fantastic”.Atrase de sunetul cornului,din care cântă tovarăşul de călărie Angel,fetele doamnei Ashton apar ”întocmai ca fantasmele care ies din morminte în scena monastirii din opera lui Meyerbeer ”Robert Diavolul”.Peştera Borsecului,cu ”sălbatica ei frumuseţe”,întruchipează ” un tablou fantastic ce te face să te vezi într-o altă lume” etc . Această stilizare în fantastic a atâtora din înfăţişările pe care le observă dovedeşte în ce măsură simţul de observaţie colaboreză cu fantazia în descrierile lui Alecsandri.”