Şerban Cioculescu,"Varietăţi critice", Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966, p. 191:

”Nu se poate tăgădui părintelui lui Iorgu de la Sadagura şi al Coanei Chiriţa, în succesivele ei ipostaze ,talentul creionării bufe, verva şi comicul.Ce au putut fi pentru românii de pe ambele maluri ale Milcovului comediile şi monologurile lui Alecsandri, jucate de Matei Millo, care le-a dat viaţă şi demonie, iar apoi imnurile şi horele lui din martie ”48 şi din preajma Unirii,numai o imaginaţie nutrită cu oarecare cunoştinţe istorice şi sociale şi-o poate închipui .Scenele Teatrului Naţional din Iaşi şi din Bucureşti au comunicat spectatorilor nu o dată un fior prerevoluţionar,iar în hohotele de râs ale lor se năruia anticipativ o sistemă politică perimată, care se credea sempiternă.Încă din momentul primelor lui înjghebări dramatice,unele originale ,altele adaptări,teatrul a corespuns la noi,mai ales dorită lui Alecsandri ,funcţiei lui sociale.Prevăzut cu o putere de lucru şi de improvizaţie neobişnuită,tânărul poet a lucrat în teatru cât o întreagă echipă de autori dramatici la un loc.”