I.Negoiţescu,"Istoria literaturii române" ,Editura Minerva ,Bucureşti ,1991,p.89-90:

"Proza lui Alecsandri trece drept partea cea mai viabilă a literaturii sale ,în sensul că se deschide cititorilor de astăzi chiar peste cosiderentele istorice care pot oferi anumitor texte un interes ce amestecă preocupările de ştiinţă cu bunăvoinţa estetică specioasă .Şi cumva este drept să fie aşa dacă ne gândim că proza aceasta suportă atât lecturile parţiale ,ca poezia ,,bardului de la Mirceşti ",cât şi una globală ,ca dramele şi comediile.Se ascunde ceva în împrejurarea că nuvelele hiperromantice sunt inconştiente şi lipsite de seriozitate epică ,precum Buchetiera de la Florenţa (1840).Deoarece Alecsandri este un povestitor ce-şi câştigă lectorii prin degajarea aristocratică,picant superficială ,lăsând pe cititorul de profesie discret ascuns în frazele corect elegante,integrate unui discurs de o acurateţe diletantică,înşelătore cu folos.Lui îi place să fie ascultat,fără să abuzeze de artificii pretenţiose ale oralităţii: pitorescul material,tematic se acoperă de o fină pânză transparentă de ironie care nu e decât humor blând,încântare la aspectele lumii şi ale vieţii. "